5 sfaturi prețioase pentru întreținerea utilajelor agricole
Întreținerea adecvată a utilajelor agricole este foarte importantă. Acestea nu sunt ieftine, iar în cazul unor defecțiuni, costul reparațiilor poate ajunge destul de mare. Nu în ultimul rând, defecțiunile vă pot ține pe loc și vă pot afecta productivitatea și veniturile, dacă nu puteți strânge la timp recolta.
Siguranța reprezintă o problemă majoră la utilajele care nu sunt întreținute corespunzător și poate cauza deteriorarea utilajului sau rănirea operatorului. Utilajele corect întreținute au o șansă mult mai mică de a se strica atunci când ai cea mai mare nevoie de ele, iar aceste mașini prezintă un risc mult mai mic pentru cei care lucrează cu ele, iar valoarea lor de revânzare pe piața utilajelor agricole din Mureș este mai mare, dacă le îngrijiți.
Dar atunci oare de ce mulți fermieri neglijează întreținerea utilajelor, știind că vor ajunge să plătească pentru neglijența lor? Majoritatea nu știe cum trebuie să aibă grijă de aceste mașinării mari și scumpe.
Iată câteva sfaturi pentru a vă asigura că utilajele sunt întreținute în mod corespunzător.
Instruiți operatorii în mod adecvat
Cele mai multe ferme au mai mulți operatori care lucrează pe același utilaj. Este important să-i instruiți pe toți operatorii de utilaje cu privire la cerințele de întreținere și funcționare, cât și pe manager sau pe supraveghetor. Dacă toată lumea știe să manevreze corect utilajele, atunci problemele de întreținere nu vor fi ignorate. Angajații sau operatorii vor ști și ei cum să întrețină utilajele pe care lucrează.
O altă recomandare este să păstrați manualele de utilizare în apropiere, astfel încât operatorii să le aibă la îndemână pentru a le consulta, ori de câte ori au nevoie să înțeleagă cum funcționează acestea. În cazul în care manualele cu instrucțiuni sunt greu de înțeles, secțiunile despre întreținere trebuie rescrise utilizând termeni ușor de înțeles.
Nu uitați să vă lubrifiați utilajul agricol
Lubrifianții trebuie folosiți la toate piesele mobile ale utilajului agricol. Aceștia au rolul de a reduce frecarea și de a îmbunătăți durata de viață a utilajului, dar și a pieselor. Este important ca lubrifiantul folosit să fie unul de calitate bună, iar înainte de aplicare să curățați bine suprafața de murdăria acumulată și de alte mizerii. Piesele sau suprafețele care urmează a fi lubrifiate trebuie bine curățate, astfel ca utilajul să funcționeze în permanență lin și fără cusur.
Recunoaște semnele de uzură și avarie
Dacă vă cunoașteți destul de bine utilajul, atunci ar trebui să vă dați seama dacă ceva nu funcționează cum trebuie. Vibrațiile, șocul, supraîncălzirea, frecarea și zgomotele ciudate sunt semnale de alarmă care anunță funcționarea necorespunzătoare a utilajului. Este important să aveți ochii deschiși și urechile ciulite la astfel de zgomote și semnale, astfel încât să puteți repara utilajele la timp, înainte de a se produce o defecțiune majoră.
Păstrați utilajele curate
Atunci când utilajul este murdar este mai dificil să observi semnele de uzură sau de avarie. Păstrați utilajele curate, ca să puteți observa cu ușurință semnalele de alarmă, cum ar fi scurgerile de ulei și depunerile de grăsimi. Este important de asemenea, să faceți o întreținere adecvată de curățare, și anume curățarea filtrelor, eliminarea depunerilor, aspirarea prafului și ștergerea prafului din interiorul utilajului, astfel încât acesta să arate bine întreținut și îngrijit pentru o perioadă lungă de timp.
Țineți o evidență
Viața la fermă poate fi foarte aglomerată și e destul de greu să vă amintiți când este programat un utilaj pentru o revizie sau pentru alte reparații. Creați mai bine un calendar cu toate intervențiile legate de întreținerea utilajelor agricole, ca să puteți urmări ușor care reparații sau întrețineri au fost efectuate anterior și care urmează a fi efectuate.
De asemenea, la fel de important este să țineți o evidență a operatorilor care folosesc utilajele respective, ca să știți în orice moment cine ce utilaj a folosit și cine a produs defecțiuni ale utilajului, folosindu-l poate în mod necorespunzător sau excesiv.
Cu o întreținere adecvată, utilajele agricole se pot păstra într-o stare excelentă pentru o perioadă lungă de timp, devenind mult mai fiabile.